Experimentul "Casele secrete"

6 Aug 2009

By Emilia Chiscop

In Iasi se desfasoara, de mai multi ani, un experiment psihiatric unicat. In doua case protejate din oras locuiesc persoane care, in alte conditii, ar sta in spital ca in azil, traind ca legumele: strict biologic. Pacientii-locatari au schizofrenie, insa, gratie unui proiect al unei fundatii belgiene, duc o viata aproape de normalitate. Fundatia "Fratii Caritatii" are o vechime de peste 200 de ani in ingrijiri psihiatrice.

Bugetul lunar al caselor este de doar 2.500 de euro, mai mic decit salariul unor sefi de regie publica. Acest model de ingrijire, mult mai ieftin si mai putin traumatizant decit spitalul, este foarte extins in Occident. In Romania, din motive neclare, statul nu sustine financiar astfel de proiecte, desi rezultatele pozitive sint evidente.

Pareau bucurosi de oaspeti. M-au intimpinat cu totii in living, in picioare, ca trei gentlemeni. Am dat mina cu fiecare, mi-au zimbit, politicosi. Si-au reluat locurile pe canapea, asteptindu-mi intrebarile. Le-am spus ca vreau sa scriu despre experientele lor de viata si ca, astfel, multi altii aflati in aceeasi situatie ca ei vor capata incredere. Vor afla ca, chiar diagnosticat cu schizofrenie, considerat irecuperabil, pensionat pe caz de boala, se poate trai respectabil. Nu abandonat intr-un pat de ospiciu, nici ascuns de lume intr-o camera si traind ca o planta, redus la o viata biologica. Ci convietuind alaturi de oameni la fel ca tine, care au trecut si trec prin aceleasi suferinte, care te pot intelege. Gospodarindu-te alaturi de ei intr-o casa ingrijita, cu gradina, flori si terasa, mergind la piata, la biserica, facind sau primind vizite, amenajind bradul de Craciun, vopsind oua de Pasti, confectionind luminari parfumate pentru sarbatori, iesind in excursii. Sau, pur si simplu, stind in fotoliu si citind o carte, jucind un sah ori table, in timp ce in bucatarie nea Vasile pazeste oala cu ciorba, sa nu dea prea mult in clocot. Sase persoane cu schizofrenie din judetul Iasi sint beneficiarii unui "experiement psihiatric" unicat, inceput la Iasi acum zece ani de o fundatie belgiana renumita, "Fratii Caritatii". Cu o activitate de peste 200 de ani in domeniul serviciilor de ingrijire psihiatrica, cu proiecte derulate in prezent in 26 de tari, belgienii au descalecat dupa revolutie si in Romania, unde s-au ingrozit cind au vazut orfelinatele si spitalele de psihiatrie, "locuri mizerabile, unde stateau oamenii uitati ai societatii". In 1999, au cumparat doua case la Iasi pe care le-au transformat in locuinte protejate pentru persoane cu tulburari psihice. Rolul lor era de a-i ajuta pe cei spitalizati de multa vreme sa se acomodeze pentru a reincepe o viata normala. In locuintele protejate, pacientii cronici scosi din saloanele sumbre ale Socolei urmau a fi ajutati sa redevina ce fusesera cindva: fiinte sociale, oameni respectati. Cele doua locuinte ar fi trebuit sa se constituie intr-un model de ingrijire care sa se extinda treptat in locul sistemului bazat pe spitalizare. In zece ani insa, statul nu a facut nimic.

In casa de pe Sararie, cei trei locatari stau din octombrie 2008

Domnul ofiter a mai stat in casa din Sararie prin 2001-2002, iar domnul Vasile, in primii doi ani dupa infiintare, in 1999-2000. Cei doi au virste asemanatoare, 59, respectiv 58 de ani, si sint diagnosticati cu schizofrenie de tineri. La domnul ofiter primele semne de boala au aparut cind avea 34 de ani. "Faceam crize de gelozie si scandal", imi spune jenat, iar fata iI devine imobila, sub greutatea unei incordari. "Va simtiti bine, domnu' ofiter?" il intreaba asistenta medicala Felicia Ciobanu, care are grija de pacientii din cele doua case, ii viziteaza periodic, le administreaza tratamentul si urmareste felul in care razbat in acest exercitiu de convietuire asistata. "Ma simt bine, dar nu as vrea sa mai vorbesc despre boala", raspunde ofiterul, pensionat medical la scurt timp dupa diagnosticare. El este cel mai tacut dintre toti, are tendinta de a cadea in letargie si trebuie stimulat, imi sopteste asistenta. Domnul Vasile, in schimb, n-are retineri. Imi spune ca e dintr-o comuna de linga Iasi, ca a avut primele halucinatii in 1979, cind era mecanic la o fabrica din Constanta. Cu vremea, crizele s-au rarit, nu mai vede vulpile si lupii care apareau din neant si nu-i dadeau pace, nici politaii cu care el, fost luptator de judo, se lua la trinta prin sat, gesticulind ca intr-o bataie cu fantome.

"Aici am patul meu, lucrurile mele, dar trebuie sa fiu corect. Ne cinstim cu suc"

Decompensarile au devenit mai rare pentru majoritatea celor sase locatari ai celor doua case protejate, imi spune asistenta Felicia Ciobanu, ceea ce confirma practic utilitatea acestor metode de ingrijire, mai putin stigmatizante si mult mai confortabile decit spitalul. "Starea lor de sanatate este mai buna, costurile de ingrijire sint mai mici decit cele spitalicesti, iar calitatea vietii este sporita. Se inteleg bine cu vecinii, se gospodaresc singuri, au o viata aproape normala. E un model de ingrijire foarte extins in Europa Occidentala, care ar trebui sustinut si la noi", afirma prof.dr. Roxana Chirita, reprezentantul Spitalului de Psihiatrie in derularea proiectului fundatiei belgiene. "In spital, la gratii, dormi uneori cite doi in pat si stai cu frica. Oricind te poate stringe cineva de git. Odata m-a batut si o asistenta", spune domnul Aurel, un locuitor al casei protejate din zona Nicolina, in virsta de 62 de ani, diagnosticat cu schizofrenie reziduala in 1977, cind era muncitor la Metalurgica, la scurt timp dupa moartea tatalui. "Aici am patul meu, lucrurile mele, dar trebuie sa fiu corect. Nu e voie cu femei si nici cu bautura. Ne cinstim cu suc", adauga el cu tilc. Are aproape noua ani de cind e locatar al casei, asa ca i-ar putea scrie istoria. A poposit cu sacosa - si s-a adaptat greu, dupa ani multi de spitalizare in care uitase cum e sa te gospodaresti singur - iar acum, daca ar fi sa plece, i-ar trebui o camioneta sa-si incarce toate lucrurile. Noroc ca nu are unde pleca. Ceilalti doi colegi ai lui sint mai noi. Mezinul casei, in virsta de 33 de ani, a fost diagnosticat in adolescenta. Ma priveste suspicios si imi spune ca nu vrea sa povesteasca, ci doar sa asculte. Celalalt, domnul Ion, e cam de virsta lui Aurel, dar cind am mers in vizita, era la biserica. Cu ani in urma, au mai fost si alti camarazi. Intelectualul grupului, scriitor de poezii si colectionar al operelor lui Shakespeare, i-a parasit pentru a se intoarce in casa batrineasca. El a fost unul din cei 4-5 locatari din totalul de 30 de beneficiari ai caselor in cei 10 ani de la infiintare, care s-au reintegrat in familii. Reintegrarea sociala a fost, de altfel, scopul initial al locuintelor protejate finantate de "Fratii caritatii" in mai multe tari ale lumii. Gindite ca stabilimente de tranzitie, casele au capatat la Iasi statutul de resedinte pe termen lung. Motivul este ca in Romania componenta sociala e mult mai puternica. Pe de o parte, familiile nu sint instruite cu privire la modul cum trebuie sa se comporte cu oamenii cu probleme. Pe de alta parte, din cauza stigmatizarii, a imaginii negative pe care o au cei cu tulburari mentale, si care se extinde si asupra familiilor, unele dintre acestea ar vrea sa se descotoroseasca de ei. "In unele cazuri, familiile au refuzat sa ii primeasca, iar alteori intoarcerea in familie s-a dovedit chiar daunatoare. De exemplu, un fost locatar al caselor s-a intors, dar indiferenta celor de acasa, absenta unui mediu social au dus la decompensare", exemplifica Felicia Ciobanu situatiile in care cei apropiati darima, uneori fara a-si da seama, acest echilibru fragil construit in anii de convietuire in case protejate. Asta arata totodata, adauga Felicia Ciobanu, cit de importante sint asemenea stabilimente pentru ingrijirea persoanelor cu afectiuni mentale cronice, care isi pot pastra independenta, asumindu-si responsabilitati, isi conserva astfel abilitatile sociale, se bucura de un mediu social, isi iau medicamentele asistate periodic.

Modelul caselor protejate, mai ieftine decit spitalul, e foarte extins in Occident

Din pacate insa, desi costurile sint mai mici decit cele spitalicesti - bugetul total lunar al celor doua case din Iasi fiind de 2.500 de euro - numarul celor care beneficiaza de ingrijiri in casele protejate este infim in Romania. "La Iasi, din cei 25.000 pe care Spitalul de Psihiatrie Socola ii asista anual, 2.000 sufera de schizofrenie", spune directorul medical al institutiei, dr. Serban Turliuc. Dintre acestia, doar sase - adica doar 0,3% - stau anual in cele doua locuinte protejate din Iasi. Puterea cea mare o au in continuare spitalele, iar stabilimentele socio-medicale sint ca si inexistente. In zece ani, la Iasi, situatia a ramas in acelasi stadiu. "Speram ca in viitor sa isi asume si autoritatile romane responsabilitatea. In prezent, nu exista politici nationale in aceasta privinta, puterea spitalelor e foarte mare, desi accentul ar trebui pus pe ambulatorii. Daca cei din conducerea spitalelor nu sint de acord cu locuintele protejate, atunci le pot bloca. Guvernul trebuie sa aloce fonduri pentru proiecte pilot in domeniul ingrijirilor psihiatrice", crede Lieven Claeys, membru in conducerea organizatiei "Fratii caritatii", care a demarat proiectul caselor protejate de la Iasi si a inceput acum 12 ani un parteneriat cu Spitalul Socola pentru organizarea de cursuri de pregatire a asistelelor de psihiatrie, ce ar trebui sa aiba o diploma speciala, in opinia sa. Unul din beneficiarii acestor cursuri este si Felicia Ciobanu, care a urmat in plus facultatea si un master in Psihologie. Organizatia belgiana intentioneaza sa infiinteze si alte case protejate pentru pacientii cu probleme psihice, pina la mijlocul anului 2010. In plus, spune Lieven Claeys, printre prioritati se afla infiintarea unor centre de zi pentru pacientii cronici, a unui ambulator pentru terapie si consiliere, dar si inceperea unor campanii de educare pentru a schimba prejudecatile si perceptia negativa asupra persoanelor cu probleme psihice. Carmen Teacu a obtinut deja a doua acreditare pentru casele existente si se gindeste sa acceseze fonduri europene impreuna cu Fundatia Estuar din Bucuresti, care ofera servicii de ingirjire asemanatoare. Toate aceste eforturi ar urma sa schimbe putin tabloul sistemului psihiatric din Romania, extrem de departe de cel din Belgia, de exemplu. Potrivit datelor furnizate de Lieven Claeys, din cele 27.840 de persoane cu schizofrenie inregistrate in 2007 in Belgia, 60% beneficiaza de ingrijiri in ambulatorii, 15% in case protejate si doar 15% sint institutionalizate (in spitale sau alte institutii de ingrijire asistata). Costurile medii estimate pentru ingrijirea unei persoane cu schizofrenie in Belgia sint de 9.000 de euro/an pentru o persoana.

"Eu sint in plus pentru ei, doamna"

Desigur, proiectul belgienilor derulat la Iasi are si penumbre. In casa din Nicolina doi locatari din anii trecuti au murit. Unul a facut infarct, caci era cardiac, diabetic, mai si fuma pe deasupra. Pentru domnul Aurel acesta a fost ca si copilul lui: "Il ajutam sa faca baie, ii puneam in farfurie, il certam cind fuma". Cel de-al doilea s-a trezit intr-o dimineata si dus a fost, iar apoi a fost gasit inecat, caci una dintre trasaturile perfide ale schizofreniei este predispozitia spre sinucidere. Aceste momente nu au reusit sa intunece insa zilele camarazilor din cele doua locuinte protejate, care au inteles ca moartea si viata isi au oricum cursul lor. Limita vietii nu sint ei in masura sa o stabileasca, in schimb pot sa incerce sa o faca mai usoara, mai frumoasa, ori macar mai suportabila. Este lectia pe care au invatat-o in aceste case in care traiesc "dupa regulile dintr-o familie de oameni casatoriti", ma lamureste domnul Aurel, care vorbeste din experienta, caci a fost de doua ori insurat in tinerete, are si copii, dar nu il viziteaza, nici verisorii la care nu prea merge - "eu sint in plus pentru ei, doamna", imi spune - ci il viziteaza prima lui sotie, cu o precizie de calendar, imediat dupa ce el primeste pensia. Iar domnul Aurel, prefacindu-se ca nu vede legatura dintre pensie si vizita, se declara fericit de oaspete si o rasplateste cu generozitate, "asa, ca sa ma iubeasca si pe mine cineva pe lumea asta". Il iubesc cu totii pe Domnul Aurel pentru ca e darnic si inimos, vrea ca lucrurile sa se petreaca toate cind si cum vrea el, si se supara tare daca ies altfel. Odata s-a ingrijit sa scoata un ciot care strica aspectul trotuarului din fata casei, a sapat, l-a scos, apoi a turnat la loc ciment si a pazit trotuarul toata noaptea ca vreun trecator sa nu calce din greseala si sa-i compromita efortul. Astazi, domnul Aurel a gatit pulpe si bors. Piata a facut-o colegul care plecase la biserica. Vor minca in curind, apoi se vor odihni putin si vor mai asculta radioul. De doua ori pe saptamina fac curat in casa cu 3 camere - sufrageria, unde m-au primit pe mine, si cele doua dormitoare, plus bucataria sI terasa. Cind vor sa mai schimbe o vorba cu oameni noi, merg in vizita in casa cealalta. Ultima data, si-au vizitat colegii acum doua-trei saptamini, iar atunci au mers cu totii la Gradina Botanica. Anul trecut, au fost impreuna intr-o excursie in Suceava, pe la manastiri, si ar vrea sa iasa din nou din Iasi.

"Am incercat sa le gasim de lucru, dar erau pusi la cele mai grele munci"

Alt program nu au, iar asta este, poate, o parte a proiectului ce trebuie imbunatatita, admit si reprezentantele fundatiei. Finantarea nu permite organizarea de actiuni suplimentare, nici a unui program de ergoterapie, iar doua persoane, asistenta Felicia Ciobanu si jurista Carmen Teacu, ce administreaza organizatia "Deus Caritas Est" - institutia care gestioneaza direct proiectele derulate la Iasi de "Fratii caritatii - nu pot face mai mult. "Am incercat sa le gasim de lucru prin niste firme de constructii, dar erau exploatati si pusi la cele mai grele munci", spune Carmen Teacu. Apoi au realizat impreuna felicitari si pungi de cadouri, dar nu au avut ce face cu ele, intrucit nu puteau sa le comercializeze. "Program? Noi vrem sa ne simtim ca acasa, nu ca la spital", intervine inginerul, Tudor, facindu-ma sa inteleg repede ca nu le-ar conveni ca viata sa le fie aglomerata prea mult. Tudor are 42 de ani, a fost diagnosticat in 1997 cu tulburare schizo-afectiva, dar simptomele se aratasera mai inainte cu doi, trei ani, asa ca se astepta - imi spun el - "sa apara confruntarea". A mai avut trei decompensari, iar intre aceste episoade a reusit sa traiasca aproape normal, chiar daca, nereusind sa se adapteze, a schimbat 12 locuri de munca in opt ani. Dar la ultimul loc de munca a stat mai bine de patru ani, ceea ce il face sa se intrebe daca nu cumva ar fi putut fi acolo si azi, in cazul in care ar fi venit mai devreme in casuta protejata despre care aflase din 2004, dar nu a avut forta sa se decida. "Daca as fi avut curaj sa vin, daca parintii ar fi fost mai atenti, daca aveam o educatie medicala...", imi insiruie domnul inginer cauzele pierdute, aceleasi pentru majoritatea pacientilor cu tulburari mintale din Romania: prejudecatile, lipsa de educatie si nepriceperea familiilor. "Acum regret ca n-am venit mai devreme", marturiseste Tudor, care se simte acum respectat, nu tratat cu dispret sau ignorat, cum se simtea pe vremuri cind mergea cu mama la psihiatru, iar acesta prescria reteta si apoi vorbea cu maica-sa despre el, de parca el, absolvent de facultate, n-ar fi fost acolo sI nu ar fi meritat sa i se adreseze, de parca ar fi fost o mobila. "Puneam intrebari si nu imi raspundea, ci ii vorbea doar mamei. In ultimii ani, parca medicii au devenit mai cooperanti, dar inainte era un zid", continua Tudor. Cind a venit aici, in toamna trecuta, si-a propus sa stea doar pina in primavara. Iar atunci a realizat ca e prima primavara din viata lui la o casa pe pamint, cu gradina si flori. A simtit ca se poate bucura de viata si a decis sa mai stea la casa protejata macar pina infloreste teiul. Apoi si-a fixat o noua tinta: sa implineasca patru anotimpuri. Apoi, cine stie, poate va merge sa munceasca din nou. Sau poate va mai ramine pina in primavara viitoare.

Fratii celor uitati de lume

"Fratii caritatii" a fost infiintata de o congregatie catolica in 1807. Membrii organizatiei erau chemati sa devina frati ai celor abandonati de societate: saraci, batrini, oameni cu diverse dizabilitati, in primul rind psihice. Primul proiect al "Fratilor caritatii" a debutat in 1815 si i-a avut in vedere pe pacientii psihici, vazuti ca posedati si tinuti in lanturi, privati de libertate. Momentul eliberarii lor a fost unul de referinta in istoria ingrijirilor psihiatrice din Belgia. Primul psihiatru belgian, Joseph Guislain a initiat in colaborare cu "Fratii caritatii" un model de ingrijiri psihiatrice bazat pe respect fata de aceste persoane si pornind de la convingerea ca afectiunile psihice trebuie tratate asemenea celorlalte boli. Astazi, organizatia, care beneficiaza si de sustinere financiara din partea statului belgian, coordoneaza 15 centre psihiatrice in Belgia. "Fratii caritatii" incearca sa convinga autoritatile din alte state ca ingrijirile psihiatrice necesita programe adaptate in functie de gradul afectiunii si de tipul acesteia, programe la nivel medical, psiho-terapeutic, social. Recent, "Fratii Caritatii" au fondat o agentie pentru dezvoltare internationala care urmareste protectia persoanelor cu tulburari mintale si stringerea de fonduri. In Romania, "Fratii caritatii" au infiintat cursuri de instruire a asistentelor de psihiatrie la Bucuresti (1994), Iasi (1997) si cursuri pentru asistentii care lucreaza cu copiii strazii la Timisoara, unde au fondat si un centru de zi pentru copiii cu HIV.

Articolul este parte a proiectului Emiliei Chiscop, bursier "Rosalynn Carter" pentru jurnalism pe probleme de sanatate mintala 2008--2009. Bursele sint acordate anual de Centrul Prezidential Rosalynn si Jimmy Carter din Atlanta, SUA, pentru zece jurnalisti din lume, pe baza unei selectii de proiecte ce vizeaza reducerea discriminarii persoanelor cu tulburari psihice. Proiectul jurnalistei consta intr-o serie de articole, incepind cu o analiza detaliata a sistemului de sanatate mintala romanesc si continuind cu povestile unor oameni cu tulburari mintale, care convietuiesc deopotriva cu boala si stigma.

Copyright 2009. Used with permission from Emilia Chiscop and Ziarul de Iasi.